În ședințele de consiliere mă întâlnesc adesea cu subiectul discuțiilor și al întalnirilor pe Tinder ( pentru necunoscători – o aplicație pentru întâlniri pe Internet). În majoritatea cazurilor și discuțiilor vorbim despre foarte multă frustrare și falsitate.

Femeile și bărbații care folosesc acest gen de aplicații pentru a-și găși perechea, apleaza la acest serviciu din nevoia de a cunoaște pe cineva sau din dorința de a nu se mai simți singuri. Iar eu am spus în nenumărate rânduri: evoluția și modernizarea ne ajută, însă de multe ori ne poate duce și în direcții greșite, deconectați de la tot ceea ce înseamnă esență umană, firească.

Una dintre clientele mele mi-a spus cândva ceva ce mi-a plăcut: ” Oricum, la primele întâlniri de fapt te întâlneșți cu echipa de PR a celuilalt”. Adică, spunea ea, când ne întâlnim cu un bărbat sau o femeie nu mai știm pe unde să scoatem cămășa iluziilor și a măștilor. Nimeni nu îți vorbește despre el. Toată lumea îți vorbește despre cum crede că ar trebui să fie, sau să pară. Și mai spunea ea ” Noi nu mai EXISTĂM, noi doar PĂREM”.

Psihologia din spatele aplicației de Tinder generează enorm de multă frustrare în rândul tinerilor. Ce predomină în aceste încercări de întâlniri sunt presiunile puse pe oameni prin întrebările pe care le adresează și discuțiile pe care le au. Pe Tinder se adresează întrebări care pun accentul pe: ce abilități ai, ce calități ai, care îți sunt defectele, ce faci mai exact cu viața ta, ce profesie ai, ce hobby-uri ai, etc.

Și nu că ar fi ceva rău în a-ți dori să cunoșți o persoană prin prima acestor dimeniuni ale personalității, ci faptul că invită “instigator” la a răspunde în așa fel încât ” să dea bine”. Ceea ce se caută este un ambalaj care să fie descris automat fără discernerea faptului că este foarte greu să te descrii sau să înțelegi multidimensionalitatea unei persoane prin câteva caracteristici calități-defecte.

Nu toată lumea are un hobby. Și nu este nimic greșit în asta! Nu toată lumea își cunoaște calitățile – și nu este nimic greșit în asta. Nu toată lumea ocupă funcții înalte sau roluri importante. Nu toată lumea își petrece timpul liber făcând lucruri groazave – iar asta este perfect în regulă. Ce nu este în regulă este generarea tensiunii în ceea ce privește propria persoană. Iar ce îmi spunea o clientă era: ” Nu știu ce să răspund, pentru că eu nu fac nimic wow. Nu îmi ajunge timpul sau poate nu sunt eu eficientă în organizarea timpului, dar eu nu am hobby-uri interesante și nici nu știu ce aș putea să spun despre mine. Mă simt anxioasă când primesc astfel de întrebări și mă frustrează. Toată lumea vrea să te descrii. Este atât de multă presiune pe a te descrie și a fi împopoțonat”.

Și aici voiam să ajung… la impopotonarea psihologică a zilelor noastre. În care uităm să fim simpli, uităm să fim noi și căutăm să părem, să fiu validați, văzuți în modul în care vrem noi să fim văzuți ( controlul imaginii de sine).

Întâlnirile online pot fi dezumanizante, deoarece oamenii nu sunt întotdeauna sinceri. Caută perfecțiunea în ceilalți ( deși nu o dețîn în ei înșiși, căci nimeni nu deține perfecțiunea) iar asta poate duce la scăderea stimei de sine pentru cel “vizat”.

Îndemnul la smerenie psihologică este să nu mai căutăm să judecăm oamenii după tipul de hobby sau modul în care își petrec timpul liber. Putem fi extraordinari în imperfecțiunea umană fără să realizăm cai-verzi-pe-pereți. 

Dacă îți faci griji cu privire la faptul că nu eșți o persoană interesantă, dacă nu urci munți și vârfuri, dacă nu știi exact care îți sunt calitățile și defectele sau dacă încă nu știi ce cauți în viața ta – află că nu este nimic în neregulă cu tine!

Și-ți voi explică cum această “metodă” de a cunoaște omul prin calități și defecte este doar o falsă imagine. Deoarece, calitatea se poate transformă oricând în defect și invers. Așadar, oricine spune despre el că este o persoană bună poate oricând să se transforme în ceva nebenefic, Uneori, oamenii, din prea multă bunătate ajung să nu știe să aibă grijă de ei înșiși și astfel intervine autosacrificiul. Sau defectele precum “a fi rău de gură” poate fi o calitate extraordinară pentru cineva care este stăpân pe sine însuși și își poate spune punctul de vedere cu ușurință, fără a ajunge la frustari legate de neexprimarea propriilor păreri. Observi cum oricand si orice calitate cu care se lauda un om poate deveni intr-o fractiune de secunda, ceva nebenefic si invers? In cazul acesta, poate ar fi benefic sa nu mai insistam asupra acestor subiecte, ” calitatile-defectele mele” sau ale omului in general.

Legând acest articol din sfera psihologică în sfera ezoterică, aș putea spune că presiunea de pe Tinder poate fi eliberată înțelegând faptul că suntem negativ și pozitiv în același timp, buni și răi, luminoși și umbriti, deoarece chiar dacă nu acceptăm, în timp ce avem părți minunate, avem și părți extrem de umbrite pe care nu vrem să ni le acceptăm. Și acest lucru este perfect în regulă! Este un lucru firesc pentru ființele de pe Pământ, așa suntem construiți și ar fi împotriva Legilor Firești să ne opunem. Este în regulă să accepți umanitatea din tine cu toate polaritățile ei fără să încerci să cauți extraordinarul.

“Extraordinarul” firesc al omenirii apare atunci când alegem simplitatea, renunțarea la gargară-psihologică, când acceptăm părțile de umbră, neplăcutul, autenticitatea și renunțarea la controlul imaginii de sine. Din dorința de a fi acceptat, omul își creează imagini de sine, măști prin care să poată manipula percepția celorlalți despre el însuși.

Însă, la finele acestui articol îți adresez o întrebare: Dacă te preocupă felul în care ești perceput de ceilalți și vrei să manipulezi părerea lor despre ține din dorința de a fi acceptat și iubit, în cazul acesta ceilalți văd și plac în tine un lucru care nu este original. Ei nu te plac pentru ceea ce ești, ci pentru ceea ce expui tu, controlat. Te mulțumești ca aprecierea celorlalți să fie bazată pe un fals, sau îți asumi risculi că ceilalți să vadă reală ta imagine – dar la schimb să primești și o reală validare/apreciere?”