Michel Odoul avea o teorie in care spunea că viața este un drum, pe care îl numeşte Calea Vieții, corpul fizic este un Vehicul (căruța, caleașcă), iar ființa umană (Conștientul) este Vizitiul care conduce Vehiculul.

Drumul pe care circulă Vehiculul (Caleaşca) este unul de pământ. Ca toate drumurile de pământ, el are, de o parte şi de alta a sa, hârtoape și movile, pietre, urme şi şanţuri. Gropile sau locurile mai ridicate şi pietrele sunt dificultățile, loviturile vieţii. Urmele sunt schemele deja existente pe care le preluăm de la alții şi pe care le reproducem. Şanţurile, mai mult sau mai puţin adânci, reprezintă regulile. Limitele peste care care, dacă trecem, negreşit vom primi o pedeapsă sub forma unui accident. Acest drum are uneori curbe care împiedică vizibilitatea sau, alteori, traversează zone de ceaţă sau de furtuni. Toate sunt etape ale vieţii noastre, de-a lungul căreia,,ne rătăcim” sau ne este greu să vedem clar ori să anticipăm un obstacol, căci nu putem zări nimic din ceea ce se află,, în faţă”.

Această Caleaşcă este trasă de doi cai, unul alb (Yang), care se află în stânga, şi unul negru (Yin), în dreapta. Caii simbolizează emoțiile, ceea ce ne arată până la ce punct ele ne,,trag”, adică ne conduc în viaţă. Caleaşca este condusă de un Vizitiu, care reprezintă mentalul, Conştientul nostru.

Are şi patru roţi, două în faţă (brațele), care dau direcţia sau, mai degrabă, imprimă direcţia dată de Vizitiu cailor, două în spate (picioarele), care poartă şi transportă încărcătura (ele sunt întotdeauna mai mari decât cele din faţă). În Caleaşcă se află un pasager pe care nu-l vedem. Este vorba de Stăpânul sau Ghidul Interior al fiecăruia dintre noi, al Nonconştientului, al Conştiinţei noastre holografice. Creştinii îl numesc „Înger păzitor”.

Caleaşca personală înaintează deci pe drumul vieții, dirijată, în aparenţă, de Vizitiu.
Spun bine în aparenţă deoarece, chiar dacă el este cel care conduce, pasagerul indică destinaţia. Vizitiul, care reprezintă mentalul nostru (conștientul), conduce Caleasca. De
calitatea vigilenţei sale, dar şi de conduită (fermă, dar blândă în acelaşi timp) vor depinde
valoarea şi confortul călătoriei (existenţa). Dacă el brutalizează caii (emoţiile) şi îi jigneşte, aceştia vor fi cuprinşi de nervozitate şi, la un moment dat, vor scăpa din frâu, riscând să îndrepte Caleaşca spre un accident, exact la fel cum emoțiile noastre ne pot conduce câteodată spre acte iraționale, adică periculoase.

În cazul în care cel care conduce este prea relaxat, dacă îi lipseşte vigilența, atelajul va trece peste urmele lăsate de alții (reproducerea schemelor parentale, de exemplu), iar noi vom urma tiparele altora, riscând să cădem în aceleaşi „gropi” ca şi ei, în eventualitatea în care acest lucru s-a întâmplat cu predecesorii noştri. De asemenea, dacă nu este vigilent, Vizitiul nu va şti să evite hârtoapele, ridicăturile şi denivelările (loviturile, erorile vieţii), iar călătoria nu va fi foarte confortabilă pentru Caleaşcă, pentru Vizitiu şi nici pentru Stăpânul sau Ghidul Interior.

Dacă Vizitiul doarme sau nu ține hăţurile (emoţiile), atunci caii sunt cei care vor dirija Caleasca. Avem situația în care calul negru este mai puternic (pentru că l-am hrănit mai bine) -atunci Caleaşca va trage spre dreapta şi va fi ghidată spre imaginile afective materne. Dacă de calul alb ne-am ocupat mai mult şi acesta domină, Caleaşca va trage spre stânga, spre reprezentările emoționale paterne. Dacă Vizitiul mână prea repede, forţează prea tare, aşa cum facem şi noi câteodată, sau caii se avântă prea rnult, şanţul în care va intra va determina accidentul, oprind, mai mult sau mai puțin violent, tot atelajul, provocând stricăciuni într-o măsură rnai mare sau mai mică (accidente sau traumatisme). 

Câteodată, o roată sau o piesă de la Caleaşcă se strică, fie pentru că este fragilă, fie pentru că aceasta a trecut peste prea multe dâmburi şi a intrat în prea multe şanţuri (acumulare de comportamente, atitudini inadecvate). Atunci trebuie reparată şi, în funcţie de gravitatea stricăciunii, fie o putem rezolva noi înşine (odihnă, cicatrizări), fie trebuie să chemăm pe cineva în ajutor (medicină naturistă), fie, şi mai grav, apelăm la un ,,reparator” (medicina modernă). Dar, indiferent de situație, important este să nu lăsăm ca piesa să fie schimbată. De asemenea, este esenţial să ne gândim şi la conduita Vizitiului, la modul în care ne putem schimba comportamentul, atitudinile în fața vieții, dacă nu vrem ca,,pana” să se repete.

Uneori, Caleaşca traversează zone cu vizibilitate redusă, ceea ce înseamnă că nu vedem cu adevărat pe unde mergem. Poate fi vorba de o simplă cotitură, pe care o putem anticipa, observândo din timp. Atunci este necesar să încetinim, să ne dăm seama ce direcţie ia drumul nostru şi să urmăm curba, ținând bine caii în hăţuri (să ne stăpânim, de exemplu, emoţiile când trecem printr-o fază de schimbare dorită sau suportată).

Dacă este vorba de ceață sau furtună, conducem Caleaşca anevoios, cu eforturi mari, fiind obligați,,să navigăm la vedere”, încetinind viteza şi bizuindu-ne pe bornele care ne indică drumul. 

În această etapă, trebuie să avem încredere totală, „oarbă” chiar, în Calea Vieții (legi naturale, reguli ale tradiției, credință etc.) şi în Stăpânul sau Ghidul Interior (Nonconştientul) care alege drumul.

Sunt momente ale existenţei noastre când rătăcim prin ceaţă”, neştiind spre ce ne îndreptăm. În aceste situații, nu putem face altceva decât să lăsăm viaţa să ne arate direcţia.

Din când în când, ajungem la răscruce de drumuri. Dacă nu există indicatoare, nu ştim încotro să ne orientăm. Vizitiul (rnentalul, intelectul) poate mâna caii la întâmplare. Riscul de a ne înşela sau de a ne rătăci este mare. Cu cât Vizitiul este mai sigur pe el, convins că ştie totul şi că stăpâneşte totul, cu atât se va gândi că ştie ce direcţie să aleagă şi cu atât riscul va fi mai mare. Ne vom afla atunci sub domnia,, tehnocrației raţionaliste”, în care rațiunea şi intelectul cred că pot rezolva totul. Dacă este însă umil şi onest cu el însuşi, îl va întreba pe pasager (Stăpânul sau Ghidul Interior) ce drum ar fi mai bine să urmeze. Ştiind încotro se îndreaptă, acesta din urmă îi va putea indica Vizitiului destinaţia finală, cu condiţția ca el să fie capabil să-l asculte. 

În sfârşit, Caleaşca, hurducându-se, face câteodată mult zgomot, fiind necesar ca Vizitiul să se oprească pentru a putea avea un dialog cu Stăpânul sau Ghidul Interior. Este vorba despre pauzele şi retragerile pe care le facem câteodată pentru a ne regăsi, căci ni se întâmplă uneori să ne rătăcim.

Iată o imagine simplă, dar care redă foarte bine ce înseamnă Calea Vieţii. Cu ajutorul ei, putem înţelege cu ușurință în ce fel se petrec lucrurite în viaţa noastră şi ce ne determină să derapăm din când în când.

Michel Odoul crede, de asemenea, că toată intriga vieții noastre se află scrisă în Shen Prenatal, în Conștiința globală, Holografică, iar punerea ei în scenă este realizată de Nonconştientul nostru, Stăpânul sau Ghidul Interior. Conștientul nostru (Vizitiul) şi corpul nostru fizic (Caleaşca) sunt actorii săi vizibili şi privilegiaţi. Ei trebuie să respecte punerea în scenă şi rolul lor, având, în acelaşi timp, o oarecare libertate, o posibilitate de a improviza, care sunt condiționate de respectarea intrigii de fond (cale, legendă povestea vieţii).

Atunci când totul se petrece normal, la sfârşitul spectacolului (moarte), avem satisfacția de a fi respectat intriga și de a fi jucat cu succes acest rol (Calea Veții). În schimb, în cazul în care nu urmărim punerea în scenă, nu ţinem cont de intrigă, va apărea o distorsiune între Nonconştient şi Conştient, între actor, rol şi punerea în scenă. Atunci, tensiunile, suferințele, bolile, accidentele şi alte acte ratate îşi vor face brusc apariția. Michel Odoul mai spune: “se pare că finalitatea existenţei noastre este aceea de a atinge coeziunea, coerenţa între Nonconştient şi Conştient, între Stăpânul sau Ghidul Interior şi Vizitiu. În aceasta constă, cred eu, tot secretul armoniei profunde, al adevăratei seninătăţi care ne arată cât din toate acestea sunt apanajul unei culturi sau al unei educaţii şi cât, pur şi simplu, rezultatul unei munci individuale clare şi fără concesii. De aceea, aceasta noțiune de armonie este foarte îndepărtată decea de intelect sau de cea de cultură, depinzând numai de nivelul de coeziune a individului între ceea ce este, ceea ce face şi Calea Vieții sale.” Această teorie despre viață ne dă o imagine destul de bogată despre cum trebuie înţeleasă aceasta.