Corpul durere

Gândirea majorității oamenilor este, în cea mai mare măsură, involuntară, automată şi repetitivă. Nu este altceva decât un fel de zgomot mental haotic care nu îndeplineşte un scop real. Mai exact spus, nu voi gândiți: gândirea vi se întâmplă. Afirmația „gândesc” implică voință, implică faptul că aveți un cuvânt de spus în chestiunea respectivă, că există o alegere din partea voastră, însă în privința majorității oamenilor nu este cazul să spunem nici măcar acest lucru. ,,Gândesc” este o afirmație la fel de falsă precum „diger” sau „îmi circul sângele”. Digestia se întâmplă, circulația se întâmplă, gândirea se întâmplă. Vocea din minte are o viață a ei, proprie. Majoritatea oamenilor sunt la mila acestei voci, sunt posedați de gândire, de minte. Şi din moment ce mintea este condiționată de trecut, sunteți forțați să reconstituiți trecutul iar și iar. Termenul oriental referitor la acest aspect este karma. Câtă vreme vă identificați cu vocea respectivă nu știți, desigur, acest lucru. Dacă l-ați ști, n-ați mai fi posedați, deoarece sunteți posedați cu adevărat doar atunci când luați entitatea care vă posedă drept voi înşivă, adică atunci când deveniți una cu ea. De mii de ani încoace umanitatea este tot mai posedată de minte, nereușind să-şi dea seama că entitatea care o posedă „nu este sinele”. Prin identificarea completă cu mintea a prins viață un fals sentiment de sine, egoul. Densitatea egoului depinde de gradul în care voi – conştiinţa – vă identificați cu mintea, cu gândirea. Gândirea reprezintă doar un aspect minuscul din totalitatea conştiinţei, totalitatea a ceea ce sunteți. Gradul de identificare cu mintea diferă de la persoană la persoană. Sunt oameni care se bucură de răgazuri în care sunt eliberați de ea, oricât de scurte ar fi acestea, iar pacea, bucuria şi însufleţirea pe care le trăiesc în acele momente fac ca viața să merite să fie trăită. Tot în astfel de momente apare creativitatea, iubirea si compasiunea. Alți oameni se află constant în capcana egoului. Sunt înstrăinați de ei înşişi, de alții şi de lumea înconjurătoare. Când îi priviți, vedeți pe fața lor încordarea, sprâncenele ridicate, expresia absentă sau privirea ațintită. Cea mai mare parte a atenției lor este absorbită de gândire, de aceea nu vă văd şi nu vă aud cu adevărat. Nu sunt prezenți în nicio situație, atenția lor fiind ori îndreptată către trecut, ori plecată în viitor, acestea existând, desigur, doar în minte, sub formă de gânduri. Sau relaționează cu voi prin intermediul unui rol pe care-l interpretează, nefiind ei înşişi. Majoritatea oamenilor sunt înstrăinați de ceea ce sunt, iar unii sunt atât de înstrăinați, încât modul în care se comportă sau interacționează este văzut ca „fals” de aproape toți ceilalți, în afară de cei care sunt la fel de falşi, la fel de înstrăinați precum ei.

Înstrăinare înseamnă că nu vă simțiți în largul vostru în nicio situație, în niciun loc și cu nicio persoană, nici măcar cu voi înșivă, încercați mereu să ajungeți „acasă”, dar nu vă simțiți niciodată acasă. Unii dintre cei mai mari scriitori ai secolului douăzeci, printre care Franz Kafka, Albert Camus, T. S. Eliot şi James Joyce au recunoscut în înstrăinare problema universală a existenței umane, au simțit-o probabil adânc înăuntrul lor şi au fost astfel capabili să o exprime în mod strălucit în operele lor. Ei nu oferă soluție, contribuția lor este aceea de a oglindi situația nefericită a umanității pentru ca noi s-o vedem mai limpede. A vedea limpede situația nefericită reprezintă primul pas către transcenderea ei. Naşterea emoțiilor Alături de mişcarea gândirii, deşi nu în totalitate separată de ea, există o altă dimensiune a egoului: emoția. Aceasta nu înseamnă că întotdeauna gândirea şi emoțiile țin de ego. Ele se transformă în ego doar atunci când vă identificați cu ele şi astfel preiau complet controlul asupra voastră, cu alte cuvinte atunci când ele devin „eu”. Organismul fizic, corpul vostru are propria lui inteligență, aşa cum o are organismul fiecărei forme de viață. Iar inteligența aceasta reacționează la ceea ce spune mintea, reacționează la gândurile voastre. Așadar, emoția este reacția corpului la mintea voastră. Inteligența corpului este, desigur, inseparabilă de inteligenţa universală, este una dintre nenumăratele manifestări ale acesteia. Ea oferă o coeziune temporară atomilor şi moleculelor care formează organismul vostru fizic. Ea reprezintă principiul organizator din spatele activităților tuturor organelor corpului, transformarea oxigenului şi a hranei în energie, bătaia inimii și circulația sângelui, protejarea corpului de către sistemul imunitar împotriva virusurilor şi bacteriilor, transformarea informației senzoriale în impulsuri nervoase care sunt trimise creierului, unde sunt decodate şi reasamblate într-o imagine interioară coerentă ce redǎ realitatea exterioară. Toate acestea, împreună cu mii de alte funcții simultane, sunt perfect coordonate de inteligență. Nu voi vă conduceți corpul, inteligența o face. Ea este responsabilă şi de reacțiile organismului la mediul înconjurător. Acest lucru este valabil în cazul oricărei forme de viață. Aceeași inteligență a adus planta la forma fizică şi apoi s-a manifestat sub forma florii care a apărut din plantă, floarea care îşi deschide petalele dimineața pentru a primi razele soarelui şi le închide la venirea nopții. Aceeaşi inteligenţă se manifestă în Gaia, ființa vie complexă care este planeta noastră. Această inteligență dă naştere unor răspunsuri instinctive din partea organismului faţă de orice amenințare sau provocare. Ea produce în animale reacții ce par înrudite cu emoțiile omeneşti: furie, teamă, plăcere. Aceste răspunsuri instinctive ar putea fi considerate forme primordiale de emoții, în anumite situații, oamenii răspund în mod instinctiv, în acelaşi fel ca animalele, în fața pericolului, când este amenințată supraviețuirea organismului, inima bate mai repede, muşchii se contractă, respirația se accelerează în vederea pregătirii pentru luptă sau fugă. Frica primordială. Când omul este încolțit, un val instantaneu de energie intensă îi dă trupului o putere pe care nu o avusese înainte. Furia primordială. Aceste răspunsuri instinctive par înrudite cu emoțiile, dar ele nu sunt emoții în adevăratul sens al cuvântului. Diferenţa fundamentală dintre un răspuns instinctiv şi o emoție este următoarea: un răspuns instinctiv este răspunsul direct al corpului la o situație exterioară, în schimb, o emoție este răspunsul corpului la un gând. Indirect, o emoție poate fi de asemenea răspunsul la o situație sau întâmplare reală, dar va fi un răspuns la întâmplarea văzută prin filtrul interpretării mentale, filtrul gândirii, adică prin intermediul conceptelor mentale de bun şi rău, plăcut şi neplăcut, eu şi al meu. De exemplu, probabil că nu veți avea niciun fel de emoții când vi se spune că a fost furată maşina cuiva, dar atunci când maşina este a voastră, e de aşteptat că vă veți supăra. Este uimitor ce volum de emoții poate genera un mic concept mental ca „,meu/mea”. Deşi este foarte inteligent, corpul nu poate face diferența între situația reală şi gând. El reacționează la fiecare gând ca şi cum ar fi realitate. El nu ştie că e vorba despre un simplu gând. Pentru corp, un gând îngrijorat, temător înseamnă,,sunt în pericol”, iar el răspunde în consecință, chiar dacă în acest timp stați culcați într-un pat cald şi confortabil. Inima bate mai repede, muşchii se contractă, respirația se accelerează. Se formează un cumul de energie, dar din moment ce pericolul nu este decât o invenție a minții, energia nu găseşte nicio supapă. O parte din ea se îndreaptă din nou spre minte şi hrăneşte gândurile anxioase, sporindu-le intensitatea. Restul de energie devine toxic şi stânjeneşte funcționarea armonioasă a corpului. Emoțiile şi egoul Egoul nu este doar mintea neobservată, vocea din minte care pretinde a fi voi înşivă, ci este reprezentat şi de emoțiile neobservate care apar ca reacție a corpului la ceea ce spune vocea din minte. Am văzut deja cam ce fel de gânduri emite vocea egoului în cea mai mare parte a timpului şi disfuncţia inerentă structurii procesului de gândire, indiferent care ar fi conținutul său. La această gândire disfuncțională reacţionează corpul prin emoții negative. Vocea din minte spune o poveste în care corpul crede şi faţă de care reacționează. Reacţiile respective sunt emoțiile. La rândul lor, emoțiile alimentează cu energie gândurile care le-au dat naştere. Acesta este cercul vicios format de gânduri şi emoții necercetate, care creează gândirea emoțională şi duce la născocirea de poveşti generatoare de emoții. Componenta emoțională a egoului diferă de la persoană la persoană, în cazul unor egouri fiind mai mare decât în cazul altora. Gândurile care declanşează reacţii emoționale în corp pot apărea uneori atât de repede încât, înainte ca mintea să aibă timp să le verbalizeze, corpul a răspuns deja printr-o emoție, iar emoția s-a transformat în reacție. Gândurile acelea există într-un stadiu ce precede verbalizarea şi ar putea fi numite supoziții nerostite, inconştiente. Ele îşi au originea în condiţionarea pe care o reprezintă trecutul unei persoane, de obicei copilăria. „Nu poți să ai încredere în oameni” este un exemplu de astfel de supoziție inconştientă în cazul unei persoane ale cărei prime relații, cele cu părinții sau frații, nu i-au oferit sprijin şi nu i-au inspirat încredere. Iată şi alte supoziții inconştiente frecvente: „Nimeni nu mă respectă şi nu mă apreciază. Trebuie să lupt ca să supraviețuiesc. Nu poți spune niciodată ca ai suficienți bani. Viața te dezamăgește întotdeauna. Nu merit să fiu bogat/ă. Nu merit să fiu iubit/ă.” Supozițiile inconştiente dau naştere emoțiilor în corp, iar acestea, la rândul lor, dau naştere activității minții şi/sau reacțiilor pe moment, în acest mod, ele creează realitatea voastră personală. Vocea egoului subminează continuu starea naturală de bine a corpului. Aproape toate corpurile oamenilor sunt supuse unei mari tensiuni, nu din cauza ameninţării vreunui factor exterior, ci din cauza presiunii venite din interiorul minții. Corpul are un ego ataşat de el şi nu poate să nu răspundă tuturor şabloanelor de gândire disfuncționale care intră în componența egoului. Astfel că fluxul neîntrerupt al gândirii compulsive este dublat de un flux de emoții negative. Ce este o emoție negativă? O emoție toxică pentru organism, care îi stânjeneşte echilibrul şi funcționarea armonioasă. Teama, anxietatea, furia, ranchiuna, tristețea, ura sau antipatia, gelozia, invidia toate subminează curgerea energiei prin corp, afectează inima, sistemul imunitar, digestia, secreția de hormoni şi aşa mai departe. Chiar şi medicina convențională începe să recunoască – deşi ştie încă foarte puține despre modul în care operează egoul legătura dintre stările emoționale negative şi boala fizică. O emoție care dăunează corpului se transmite şi celor cu care veniți în contact şi, indirect, printr-un proces de reacție în lanţ, unui număr nedefinit de persoane pe care nu le întâlniți niciodată. Toate emoțiile negative sunt denumite cu un termen generic: nefericire, înseamnă atunci că emoțiile pozitive au un efect opus asupra corpului fizic? întăresc ele sistemul imunitar, revigorează şi vindecă trupul? O fac, într-adevăr, dar trebuie să facem distincția între emoțiile pozitive generate de ego şi emoțiile mai profunde care provin din starea voastră naturală de conectare la Ființă.

Cum se hrăneşte corpul-durere cu gândurile voastre?

Corpul-durere se trezeşte din latență când i se face foame, când vine vremea să se îndoape. Mai există şi posibilitatea de a fi declanşat oricând de un anumit eveniment. Corpul-durere dornic să se hrănească poate utiliza cea mai nesemnificativă întâmplare ca element declanşator, ceva ce spune sau face cineva sau chiar un gând. Dacă locuiți singuri sau nu e nimeni prin preajmă în momentele respective, corpul-durere se va hrăni cu gândurile voastre. Gândirea voastră devine brusc profund negativă. Cel mai probabil nu veți realiza că exact înainte de afluența de gânduri negative mintea v-a fost invadată de un val de emoție sub forma unei stări întunecate şi apăsătoare, a anxietății sau a unei furii aprinse. Orice gând este energie, iar corpul-durere se hrăneşte acum cu energia gândurilor voastre. Dar nu se poate hrăni cu orice fel de gânduri. N-aveți nevoie de o sensibilitate ieşită din comun pentru a vă da seama că un gând pozitiv vă dă o senzație total diferită față de unul negativ. Este aceeaşi energie, dar vibrează pe o frecvență diferită. Un gând pozitiv, fericit este imposibil de digerat de către corpul-durere. Acesta se poate hrăni doar cu gânduri negative, deoarece doar acele gânduri sunt compatibile cu câmpul său energetic. – Toate lucrurile sunt câmpuri energetice vibrante aflate în mişcare continuă. Scaunul pe care stați, cartea pe care o țineți în mână par solide şi încremenite doar pentru că aşa percep simțurile voastre frecvența lor vibrațională, adică mişcarea neîncetată a moleculelor, atomilor, electronilor şi particulelor subatomice care dau naştere împreună la ceea ce voi percepeți ca fiind un scaun, o carte, un copac sau un corp. Ceea ce percepem ca materie fizică este energie care vibrează (se mişcă) pe o anumită gamă de frecvențe. Gândurile constau din aceeaşi energie care vibrează pe o frecvență mai înaltă decât materia, de aceea nu pot fi văzute sau atinse. Gândurile au propria lor gamă de frecvențe, în cadrul căreia gândurile negative se află la extremitatea inferioară, iar cele pozitive la cea superioară. Frecvența vibrațională a corpului-durere rezonează cu aceea a gândurilor negative, motiv pentru care doar aceste gânduri pot hrăni corpul-durere. Tiparul obişnuit format din gândul care creează emoția este inversat în cazul corpului- durere, cel puțin la început. Emoția provenită din corpul-durere câştigă repede controlul asupra gândirii voastre şi, odată ce mintea v-a fost luată în stăpânire de corpul-durere, gândirea devine negativă. Vocea din minte va depăna poveşti triste, neliniştite sau furioase despre voi sau despre viața voastră, despre alţi oameni, despre trecut, viitor sau evenimente imaginare. Vocea va acuza, învinovăți, se va plânge, îşi va imagina. Iar voi sunteți total identificați cu orice spune vocea, credeți toate gândurile ei denaturate, în acel punct s-a instalat deja dependența de nefericire. Nu este atât vorba despre faptul că n-ați putea opri alaiul gândurilor negative, ci nu vreţi s-o faceți. Şi aceasta se întâmplă deoarece corpul-durere trăieşte prin voi, pretinzând a fi voi. Iar pentru corpul-durere, durerea e plăcere. El devorează nerăbdător fiecare gând negativ. De fapt, vocea obişnuită din mintea voastră a devenit acum vocea corpului-durere. Dialogul interior este acum creația lui. Se stabileşte un cerc vicios între corpul-durere şi gândurile voastre. Fiecare gând hrăneşte corpul-durere şi, la rândul său, acesta generează mai multe gânduri. La un moment dat, după câteva ore sau chiar câteva zile, se umple şi se întoarce în starea de latență, lăsând în urmă un organism sleit şi un corp mult mai sensibil la boli. Dacă toate acestea vi se par un fel de descriere a unui parazit din psihicul vostru, aveți dreptate. Exact aceasta este. Cum se hrăneşte corpul-durere cu dramă Dacă sunt alți oameni prin preajmă, de preferință partenerul sau un membru apropiat al familiei, corpul-durere va încerca să-i provoace să-i calce pe nervi, cu alte cuvinte – aşa încât să se poată hrăni din drama care decurge de aici. Corpuri le-durere se dau în vânt după relațiile intime şi după familii, deoarece de acolo îşi iau ele cea mai mare parte a hranei. Este greu să rezistați corpului-durere al unei alte persoane atunci când acesta este hotărât să smulgă de la voi o reacție. Vă ştie instinctiv punctele slabe, cele mai vulnerabile. Dacă nu reuşeşte prima dată, va încerca încă o dată şi încă o dată. Este o emoție vie care caută emoție vie. Corpul-durere al celuilalt vrea să îl trezească pe al vostru, aşa încât ambele corpuri-durere să îşi furnizeze reciproc energie. 

Multe relații trec regulat prin episoade violente şi destructive cauzate de corpul-durere. Este aproape insuportabil de dureros pentru un copil să fie nevoit să asiste la violența corpurilor-durere ale părinților lui, şi totuşi aceasta este soarta a milioane de copii din lumea întreagă, coşmarul exis- tenței lor zilnice. Aceasta este totodată şi una dintre modalitățile principale prin care corpul-durere uman trece de la o generație la alta. După fiecare episod, partenerii se împacă şi urmează un interval de pace relativă, în măsura limitată în care egoul o permite. Consumul excesiv de alcool va activa adesea corpul-durere, mai ales în cazul bărbaților, dar şi în cazul unora dintre femei. Când o persoană se îmbată, suferă o transformare completă a personalității pe măsură ce corpul-durere preia controlul asupra ei. O persoană profund inconştientă, al cărei corp-durere se alimentează de obicei din violența fizică, îndreaptă adesea această violenţă spre soție și copii. Când se trezeşte din beție, regretă sincer şi spune că nu va mai face niciodată una ca asta, crezând sincer în ceea ce spune. Persoana care vorbeşte şi face promisiuni nu este însă entitatea care comite actele de violență, astfel că puteți fi siguri că acestea se vor repeta până când devine persoana respectivă prezentă, conştientizează corpul-durere din interiorul ei şi încetează astfel identificarea cu el. În unele cazuri, consilierea o poate ajuta să facă acest lucru. Majoritatea corpurilor-durere vor atât să provoace, cât şi să suporte durere, dar există unele care sunt fie predominant agresori, fie victime. În ambele cazuri, ele se hrănesc cu violență, fie ea emoțională sau fizică. Două persoane din cadrul unui cuplu pot crede că,,s-au îndrăgostit”, când în realitate fiecare se simte atrasă de cealaltă deoarece corpul-durere al fiecăreia simte că celălalt corp-durere îl completează. Uneori, rolurile de agresor şi victimă sunt deja stabilite clar de la prima întâlnire. Unele căsătorii ce par a se fi săvârşit în rai s-au legat de fapt în iad. Dacă ați avut vreodată prin preajmă o pisică, ştiţi că chiar şi atunci când pare că doarme ea ştie totuşi ce se petrece, căci la cel mai mic zgomot neobişnuit urechile i se mişcă în direcţia acestuia, iar ochii se întredeschid. Aşa stau lucrurile şi în cazul corpurilor-durere adormite. La un anumit nivel, ele sunt treze, gata să treacă la acțiune când îşi face apariția stimulul corespunzător. În relațiile intime, corpurile-durere sunt adesea suficient de abile încât să stea ascunse până când începeți să locuiți împreună și de preferință până când ați semnat un contract prin care vă angajați să rămâneți cu persoana aceasta pentru tot restul vieții. Nu vă căsătoriți doar cu soția sau soţul, ci luați în căsătorie şi corpul-durere al ei sau al lui iar celălalt îl ia pe al vostru. Poate fi de-a dreptul şocant să constatați brusc într-o zi, poate nu la mult timp după ce v-ați mutat împreună sau după luna de miere, că în partener s-a produs o schimbare completă de personalitate. Cu o voce aspră sau stridentă vă acuză, vă învinovățește sau se răstește, cel mai probabil din cauza unei situații lipsite de însemnătate. Sau se poate întâmpla ca partenerul să devină total retras în el însuşi. ,,Te-a deranjat ceva?”, îl întrebați. „Nu m-a deranjat nimic”, vă răspunde. Dar energia foarte ostilǎ pe care o emană spune: „Totul mă deranjează.” Când îl priviți în ochi vedeți că acolo nu mai există lumină, ca şi cum un vǎl greu ar fi coborât, iar ființa pe care o cunoaşteţi şi iubiți și a cărei strălucire putea înainte străbate prin ego este acum total acoperită. Cel care vă priveşte pare un străin oarecare, în ochii căruia citiți ura, ostilitatea, amărăciunea sau furia. Când vă vorbeşte, nu partenerul o face, ci corpul-durere vorbeşte prin el. Orice spune reprezintă versiunea pe care o are corpul-durere asupra realității, o realitate complet deformată de teamă, ostilitate, furie şi de dorinţa de a produce şi primi mai multă durere. în astfel de momente se poate întâmpla să vă întrebați dacă aceasta este fața reală a partenerului, cea pe care înainte n-o văzuserăți niciodată şi dacă n-ați făcut cumva o greşeală teribilă alegând această persoană. Nu aceasta este, desigur, fața sa reală, ci doar corpul-durere care l-a luat pentru câtva timp în stăpânire. E greu să găsiți un partener care să nu poarte cu el un corp- durere, dar ar fi poate mai înțelept să alegeți pe cineva al cărui corp-durere nu este excesiv de dens.

Eckhart Tolle